De asemenea, tribunalul din Austria a decis și legalizarea parteneriatului civil pentru cuplurile heterosexuale. Aceste modificări aliniază Austria cu multe alte state europene, precum Germania, Franța, Spania și Marea Britanie. Cuplurile de același sex din Austria au putut beneficia de legea parteneriatului civil încă din 2010, dar până acum nu le-a fost permis să se căsătorească.
Curtea Constituțională a examinat o lege din 2009, în urma unei plângeri formulate de două femei cărora li s-a refuzat permisiunea să se căsătorească oficial de către autoritățile din Viena. Interdicția va fi ridicată la finalul anului 2018, asta doar dacă Guvernul nu decide să facă acest lucru mai devreme, judecătorii menționând și că parteneriatul civil va rămâne o opțiune și după schimbarea legii și va fi disponibilă și pentru cuplurile heterosexuale.
„Distincția între căsătorie și parteneriatul civil nu mai poate fi menținută astăzi fără să apară autormat o discriminare în cazul cuplurilor de același sex”, a transmis Curtea Constituțională a Austriei, adăugând că păstrarea acestor două instituții separate ar sugera că„persoanele din minoritatea LGBT nu sunt egale cu cele cu orientare heterosexuală”.
Căsătoria între persoanele de același sex a fost legalizată în mai multe țări occidentale, cel mai recent în Germania, acolo unde modificarea a întâmpinat opoziție timp de mai mulți ani.